Paris, 20 noiembrie 2011
Iubiți prieteni,
Mă adresez vouă, care nu v-ați plictisit de tânguielile mele că mă persecută Puterea, că ai mei colegi de breaslă, vorba lui Dimisianu profită denunțîndu-mă ca antisemit; că cei care mă lăudau nemeritat până prin 1993 (momentul în care editorul meu Liiceanu a trimis la topit tirajul retras din librării în 1990 din Culoarea curcubeului) au trecut, fără măcar să (se) întrebe: «De ce, Tovarășu’?» la atacarea, “desființarea” mea și a cărților mele, nu ca “pe timpul Terorii comuniste” prin “directive-de-stat-și-de-partid, ci prin promisiuni de burse și, simultan amenințări dinspre Washington și Tel Aviv că cine va face ca Goma, ca Goma va pieri.
Am asistat neputincios la campania subterană – dar cât de fructuoasă – împotriva “susținătorilor” mei, dusă, cum se întâmplă la noi, în România de către, până ieri normali susținători și ai mei, deveniți ca toți convertiții peste noapte feroci demascatori ai unor colegi ai lor, rămași… normali susținători ai propriilor opinii despre, nu Goma, ci despre ei înșiși.
M-am apărat și mi-am apărat prietenii cu ce am avut la îndemână; cu bietul Jurnal internetizat – pe care co-exilatul meu (sic) Norman Manea l-a găsit stufos, repetitiv și, cum altfel: antisemit.
Cu prilejul ultimelor două (nu trei?) tentative de a recăpăta cetățenia română, cea luată de Ceaușescu în 1977 și de a recupera cetățenia, tot română, ca nativ din Basarabia, am simțit călguran dulceața solidarității, atât de la frații și surorile mele din stânga Prutului, cât și dinspre cei/cele din dreapta lui.
Însă, vorba filmului, “N-a durat decât o vară”: Guvernanții (“Guvernanții”, mai marea jalea și râsul, de la Chișinău, au uitat fulgerător promisiunile, atât după vizita ghidată a lui Ghimpu la Ierusalim, cât și după protestele obraznice, analfabete ale alcătuitorilor comunității evreești din Moldova și m-au pus să fac o cerère…). “Guvernul” instalat cu nădejde la Cotroceni a exersat pe spinarea mea adevărul-de azi/ contra-adevărul-de-ieri, mințind fără rușine în legătură cu situația mea, cu urechea aplecată la “consiliile” unor Tismăneanu, Manolescu, Liiceanu, Patapievici, Mihăieș, alcătuitoriști ai iaurtului acru al “culturii de Cotroceni”.
Ajungînd, în sfârșit, la ultimul „eveniment”, acesta de la 20 noiembrie 2011:
Le sunt recunoscător, întâi doamnelor:
Flori Bălănescu, Dana Tapalaga, Elena Iluță (fiica lui Viorel Ilișoi), dar și basarabencelor mele Aliona Grati, Mariana Pasincovshi, Nina Corcinschi,
deasemeni domnilor Gelu Tofan, Viorel Ilisoi, Cristian Cosmin Dragomir, Todor Petremarin, Adrian Tofan, Dumitru Ungureanu
Acestora și celorlalți care au lucrat la materializarea “memorialui” le mulțumesc din inimă și le urez:
Rămâneți cu bine, dragelor și dragilor,
Paul Goma
© 2011 – 2015, Paul Goma. All rights reserved.
On republishing this post, quoting from it or its attachment, you must link back to original post.
Re-hosting the attached PDF is prohibited unless expressly permitted by the author.
