Bătrânul și fata

p. 4

[…]

3 octombrie

Așa. Mă simt ceva mai bine de când știu că m-am pornit a scrie un text ficționìc; și erotìc – fie cât o fi de mic…;

Mă simt mai ușurat știind că de astă dată am să scriu ceva ne-pamfletar, ne-denunțător, ne-acuzator, ne-dătător de nume (un gazetar român ar zice: ne-nominalizator). Mă simt și eu în rândul lumii scriitoricești de când am luat hotărîrea – grea, dată fiind vârsta – de a trage/târî cadavrul textului de pe strada Quinet pe Academiei, că-i mai puțin foarte greu de citit-scris – ca în bancul de acum 30 (40?) de ani – de să mi-l poată lecturà și poporul; de să-mi fie și a mea codată, incifrată, esopizată, ultra-supra-înnodată, cum bine le-a șezut pe la arta-prozatorilor români creatori de creații realist-rezistentiste. Am să fac și eu ca breslașii gata-clasicizați, demult-înmanualizați: am să încui realitatea-așa-cum-este-ea cu șaișpe chei destinate a descuia șaișpe lacăte, dar am să le rătăcesc, uit, pierd – cu program de rezistență culturalicească – să nu mai știe nici autorul de autor de autor (de cărți, desigur) despre ce, despre cum, despre cine va fi fost vorba. Dar pot?

Să pregătesc mai întâi terenul? Să povestesc de pe-acum ce-cum-pe-unde o să povestesc atunci când o să mă aștern pe povestite? N-ar strica un mic-rezumat/, gata-rumegat pentru uzul maselor largi de cititori încă nepregătiți să înfrunte jungla măsurînd câteva zeci de pagini întregi? Și încă patru? Ar strica?

[…]

© 2009 – 2015, Paul Goma. All rights reserved.
On republishing this post, quoting from it or its attachment, you must link back to original post.
Re-hosting the attached PDF is prohibited unless expressly permitted by the author.